Din păcate, încă suntem în zona în care credem că a apela la un psiholog este semn de slăbiciune, de o boală, că vom fi arătați cu degetul sau se va chicoti despre noi în pauzele de țigară.

Dar, din contră, a-ți da voie să ceri ajutor este un semn de putere, sinceritate cu tine insuți, curiozitate, dorință de a face ceva diferit. A apela la ajutor este dovada recunoașterii unei nevoi. De cele mai multe ori primim un telefon pentru stabilirea unei programări atunci când cineva experimentează probleme emoționale sau de comportament şi care îi afectează viața de zi cu zi. Acestea pot fi probleme legate de stres, anxietate, depresie, probleme de relaționare sau dificultăți emoționale legate de unele schimbări din viață și care devin greu de gestionat de unul singur.

Consiliere, dezvoltare personală sau psihoterapie? Ce alegem?

Răspunsul clasic este că alegerea ține atât de natura problemei, profunzimea ei, cât și de timpul alocat în care dorim să o rezolvăm. Dar aceasta informație nu cred că vă ajută prea mult. 

Adevărul este că cele trei se întrepătrund, și diferențierea este mai degrabă impusă de normele colegiilor psihologilor, prin care se impun diferite nivele de calificare și experiență. Însă natura psihicului și nevoile individuale ale fiecăruia dintre noi nu se potrivesc cu o clasificare conceptuală, rece, tehnică.

Însă putem simplifica, considerând că avem nevoie de consiliere atunci când avem o problemă imediată și ne dorim o soluționare rapidă (max. 10 ședințe), într-un “aici și acum” la nivelul relațiilor și comportamental. 

Atunci când suntem relativ mulțumiți de cine suntem, dar parcă, totuși, lipsește ceva, am vrea să facem și altceva, dar nu știm ce anume, căutăm dezvoltarea personală – adică, să ne cunoaștem și să ne valorificăm abilitațile, pasiunile sau dorințele. Chiar și pe cele care, aparent, nu au o valoare în societate, dar ne aduc bucurie și ne insuflețesc. 

În explorarea prezentului – a ceea ce facem și de ce şi cum facem – sau simțim să ne îndreptăm atenția și către trecut. 

Știu că multora dintre noi ne place să considerăm trecutul trecut și să privim doar către viitor, dar să nu uităm că ceea ce suntem azi este determinat de evenimente, convingeri, experiențe din urmă. Nu putem să ștergem tot și să ne redefinim fără un minim set de principii socio-morale (care vin tot din trecut). Dar în consiliere și dezvoltare personală ne uităm la posibile surse ale unor reacții sau sentimente pentru a ne înțelege și, eventual, a alege să acționăm diferit. Iar atunci când este nevoie să reașezăm, să dăm valențe diferite trecutului, reclădind structura personalității noastre, vorbim despre un proces de lungă durată (de la câteva luni până la chiar câțiva ani). Aceasta este psihoterapia.

Experiența din cabinet nu este însă liniară – rezolvarea unei probleme acute care ar fi un motiv de consiliere, poate evolua spre dezvoltare personală, iar în căutarea sursei unor blocaje se pot “resemnifica” evenimente dureroase din trecut, cu impact major asupra convingerilor și înțelegerii actuale.

Ce se întâmplă în cabinetul de psihologie?

În cabinetul fizic sau online se creează un spațiu de încredere, lipsit de (pre)judecată, în care omul să se poată exprima liber, să poată povesti despre gândurile, emoțiile, convingerile sale. Psihologul îi este alături, ca un asistent care punctează, îi trasează harta virtuală, pe care o discută pas cu pas împreună, explorează și clarifică, dacă este nevoie, și stabilesc ce este de făcut mai departe.

A-ți pune povestea în cuvinte este primul pas într-un proces terapeutic. Următorul pas este de a răspunde la întrebarea: „și, acum că știi asta, ce vrei să faci?”. Răspunsul poate fi nimic, e suficient că știu sau mai vreau să explorez și să ințeleg sau vreau să fiu/simt/fac altfel.

Nu totul se întâmplă în cabinet, în interacțiunea cu psihologul. Cele discutate și descoperite în cabinetul fizic sau în cel online se așează în gânduri sau revelații între ședințe, capătă sens în viața de zi cu zi – la serviciu, în familie, cu prietenii.