Prin relațiile noastre ne definim și evoluăm. Sunt relații în care punem mai mult de la noi (timp, emoții, susținere) sau din care luăm mai mult.
Relațiile în sine au o viață a lor: au un moment de început, evoluează, se schimbă și ajung la un final. Sfârșitul unei relații nu este mereu definibil în timp și nu presupune o despărțire sau o ruptură, poate veni firesc atunci când cei implicați au drumuri separate. Și nu este vorba doar de relațiile dintre soți, ci și dintre prieteni, rude, parteneri de afaceri, colegi de muncă.
Mulți vin în cabinetul de psihologie din dorința de a se înțelege și a găsi modalități de redefinire a unor relații, pentru că acestea „nu mai sunt cum ce erau înainte”, sau “în care nu mă mai regăsesc”. Și de cele mai multe ori suntem martori la nașterea unei noi relații: preluăm din cea existentă parțile satisfăcatoare și le analizăm și transformăm pe cele deficitare. Sunt cazuri când trebuie luate decizii radicale: este o relație care poate fi reașezată, căreia (împreună cu cealaltă parte) îi putem crea o bază nouă, sau trebuie să ne desprindem?
Decizia ieșirii dintr-o relație este dificilă. Uneori preferăm să „SE” întâmple, ne dorim ca decizia s-o ia celălalt, sau ne complacem și ignorăm propriile nevoi până când sufletul nostru abandonat strigă după ajutor apelând la anxietate și depresie.
Responsabilitatea unei decizii poate fi o povară grea mai ales pentru persoanele obișnuite cu sentimentul de vinovăție, rușine, cu (auto)critică, reproșuri sau care nu au fost crescute pentru a deveni autonome. O parte a lor strigă după dreptul la existență, la bucurie, la viață și o altă parte se întreabă dacă au făcut oare suficient pentru celălalt.
Ca psiholog văd tipare, simt emoțiile celor cu care lucrez, înțeleg frămantarile și dilemele lor, le sunt alături în a găsi cea mai bună soluție, în mod individual și contextual. Nu pot da sfaturi de cum să procedeze, și nici nu pot lua decizii pentru alții. Însă pun întrebări, și căutăm împreună toate răspunsurile, parcurgem căte scenarii sunt necesare pentru ca luarea unei decizii să fie firească.
Astfel, când există semne de îndoială privind fundamentul unei relații, pornim prin a reflecta asupra următoarelor aspecte:
- Ești acceptat pentru ceea ce ești, pentru cine ești? Dacă nu – și știi asta pentru că simți că nu ești suficient, că ar fi trebuit, de exemplu, să vorbești, să gândești sau să te comporți altfel, să ai alți prieteni, alte preocupări, poate e timpul să mergi mai departe.
- Te afli în situația în care mai mult cauți justificări pentru comportamentul celuilalt decât discutați împreună ce s-a întamplat, în ce fel te-ai simțit, dacă și cum se va putea fi diferit pe viitor?
- Cum te simți în relație? Mai mult secat/ă psihic și emoțional, resemnat/ă sau mai degrabă împăcat/ă, însuflețit/ă?
Răspunsurile nu sunt mereu confortabile, mai ales dacă avem un simț al datoriei bine inoculat, și de care se abuzează.
E bine să știm că și o prietenie poate fi ceva diferit de o relație sănătoasă. Iar în cazul familiei… a reduce contactul cu anumite persoane nu înseamnă că nu mai iubești acea persoană, ci că prețul emoțional, durerea psihică implicată este prea mare.
A găsi răspunsurile poate duce la o întrebare mai profundă: „acum că stiu, cum îmi doresc să fie de-acum încolo, ce sunt dispus să fac pentru asta?”
