victime ale necisicului

Victima manipulării narcisice în terapie

Distribuie articolul:

A trăi alături de o persoană cu trăsături sau cu o personalitate narcisică este o experiență cumplită. Astfel de personalități care lasă o amprentă puternică, destabilizatoare asupra celor care ajung în cercul lor de apropiați – fie copii, fie parteneri, fie subordonați.
Ca terapeut văd ravagiile facute de un manipulator narcisic și aud strigătul, înfundat, de ajutor al clienților care caută să iasă din relația cu propriul abuzator (cu un click puteți revedea articolele anterioare, despre narcisici și relația cu aceștia)

Victimei unui narcisic i-e greu să accepte că a pierdut ani din viață sperând, așteptând ca bestia să se transforme în prinț. I-e greu să-și accepte eroarea în propria judecată (alegere) și stăruie pe o cale care duce doar la întărirea vinovăției, accentuarea rușinii și a adâncirea nefericirii. A sta în câmpul unui narcisic (manipulator) înseamnă a fi anihilat ca existență proprie, înseamnă a exista doar ca o extensie a acestuia – ca sclav, ca soldat, ca avocat, ca hrană. Victima nu este Echo suferind de ignoranța lui Narcis, este o Echo pe care Narcis stă cățărat ca să se poată admira!

Pentru a face o schimbare este nevoie de putere care vine dintr-o tensiune internă care devine insuportabilă. Partea care simte că ceva nu este în regulă (dar nu poate formula ce nu este în regulă) cere a fi văzută, ascultată, dar toate condiționările anterioare încearcă s-o reducă la maximă tăcere și sunt puternice. Terapeutul poate fi în fața unui eu fragil, nesigur, expus în afara orelor de terapie la influența narcisicului și a unui anturaj care îl întreabă “dar ce-ai pățit? Ce te-a apucat?”. Terapeutul caută să exprime ceea ce clientul încă nu poate pune în cuvinte.
El poate fi în postura în care vede un scenariu repetitiv, în care nu poate schimba actele, ci doar să asiste, să susțină, să încurajeze victima în procesul de a-și deschide ochii, de a lua decizii. O intervenție sau o interpretare prematură poate zădărnici progresul anevoios, căci poate arunca victima în abisul rușinii și vinovăției, să aleagă să fugă, să se întoarcă la o situație cunoscută decât către una nouă și tot neplăcută. E un mers pe sârmă… în care furia față de nedreptatea suferită sau percepută, frustrarea față de o situație aparent fără ieșire pot fi resurse importante.

Poate că victima simte nevoia de susținere și din partea altora. Dar cei care nu au avut de-a face cu un narcisic manipulator îi dau sfaturi din alte exeperiențe, nepotrivite. Nu au cum să înțeleagă o altă persectivă. Victima se va simți neînțeleasă, izolată, revenind descurajată în relația pustiitoare. Ea are nevoie să i se recunoască experiența, să i se ceară iertare, să fie înțeleasă, îmbrățișată. Nu are cum să vină din partea unui narcisic care trece la rândul său, manipulativ, în poziția de victimă… care acuză, se plânge, caută să atace, să se răzbune cu orice mișcare, orice cuvânt găsește la îndemână. Victima este, trăiește viața acestuia, participă la dezvoltarea propriului gardian. Cum ar putea narcisicul să lase să-și piardă sursa puterii? A vieții? Cu cât este mai empatică și iubitoare, cu atât este mai vulnerabilă victima. Cum să-i spui că aceste valori atât de aproeciate în toate materialele sociale, de dezvoltare personală etc sunt cele care o condamnă, o țin captivă și ar trebui să le suspende în relația cu narcisicul? Lucrurile se pot schimba. Însă cu picătura, cu blândețe, într-o relație terapeutică, cum poate că nu a mai avut, și de care are mare nevoie. Până la urmă această relație poate fi acel punct de sprijin din care Arhimede ar fi răsturnat Pământul!

Terapeutul poate vedea cu un ochi extern procesul, metamorfoza anevoioasă, cu înțelegere profundă. Vinovăția, rușinea pândesc să apară la prima îndoială referitoare la propriile decizii și acțiuni, oricât ar fi de mică. Memoria tinde să filtreze amintirile plăcute și să persiste în condiționarea socială și familială privind “datoria față de…”, “recunoștința pentru…”, “trebuie să…”, “tu poți fi mai înțelegător/ ești mai bun decât să…”, “ai/ nu ai voie să…”.

Victima are nevoie de a se uita spre sine – însă…
1. Asta pare că ar însemna să semene cu narcisicul care se uită doar la sine și
2. Primește imediat eticheta de egoist căruia nu-i pasă de celălalt.

Victima are nevoie să conștientizeze că oricâtă empatie, iubire, susținere manifestă, oricât ar săruta broscoiul, acesta tot broscoi rămâne. Acesta este primul pas. Apoi trebuie să devină conștientă că doar singură va putea tăia legăturile toxice, va trebui să-și apere limitele, și că cei din afară s-ar putea s-o condamne pentru asta. Este singură, dar devine puternică, iar terapeutul va căuta fiecare firicel de resursă, va susține și încuraja necondiționat, va ajuta victima să se ridice iar, și iar, și iar, până capătă puterile de care are nevoie.

Din păcate victima are doar două variante – să accepte că nu are propria viață – caz în care va putea renunța la propriu la viață, sau să fugă, integrând (fără să uite) experiența avută!